Enciclopedia Argeșului și Muscelului (4 vol.) este o lucrare amplă elaborată împreună cu Consiliul Județean Argeș, Primăria Municipiului Pitești, Biblioteca Județeană Dinicu Golescu Argeș (vol. I), Biblioteca Universității din Pitești (vol. II), Muzeul Județean Argeș (vol. III) și Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golești (vol. IV).
Proiectul
s-a lansat la 5 octombrie 2006, în Sala de Conferințe Gheorghe Ionescu-Gion
a Bibliotecii Județene Dinicu Golescu Argeș. Instituția centenară devenea
atât o locație preferențială, cât și principalul suport documentar sau logistic
al enciclopediștilor. Aspectul presupunea, însă, conlucrarea cu toate
bibliotecile și muzeele din teritoriu. De atunci, în fiecare zi de luni a
săptămânii, redactorii și alți furnizori de informații s-au revăzut sistemic,
conlucrând cu toată onestitatea în spațiile instituției amintite pentru
Volumul I (A-C), ulterior, la Biblioteca Universității din
Pitești, pentru Volumul II (D-K). Cei
implicați voluntar în elaborarea Volumului III (L-R), au
beneficiat de găzduirea Muzeului Județean Argeș, iar Volumul IV (S-Z) se realizează sub egida Muzeului Viticulturii și
Pomiculturii, Golești, Ștefănești-Argeș.
Sugestiile dumneavoastră sunt binevenite!
Volumul I | ||
Volumul II | ||
Volumul III | Bibliografie | |
Volumul IV |
|
|