P R O I E C T E

 
       

Enciclopedia Argeşului şi Muscelului

postat in 28 iulie 2010

Enciclopedia Argeşului şi Muscelului (4 vol.) este o lucrare elaborată împreună cu Consiliul Judeţean Argeş, Primăria Municipiului Piteşti, Biblioteca Judeţeană Dinicu Golescu Argeş (vol. I), Biblioteca Universităţii din Piteşti (vol. II), Muzeul Judeţean Argeş (vol. III) şi Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii Goleşti (vol. IV)

 

coordonator, Prof.univ.dr. Petre POPA

coordonator Vol. II, Ing.drd. Ileana BĂLAN

Agence Universitaire de la Francophonie (AUF)

Agenţia universitară a Francofoniei este o asociaţie care reuneşte instituţii de învăţământ superior şi de cercetare, precum şi reţele instituţionale.

OSIM Bucureşti

O.S.I.M. elaborează şi supune spre aprobare Guvernului strategia dezvoltării protecţiei  proprietăţii industriale în România şi aplică politica în domeniu.

CDE Piteşti

Centrul de Documentare Europeană CDE UPIT (cel de-al 19-lea European Documentation Centre din România), inaugurat luni, 01 octombrie 2012, la Biblioteca Universităţii din Piteşti (BUP), funcţionează în Sediul Central al Bibliotecii, corp I, etaj II, în incinta Sălii de Lectură Periodice şi se alătură celorlalte centre care  promovează extinderea educaţiei şi cercetării în domeniul integrării europene.